joi, ianuarie 16, 2025
Eveniment

Victorii pe stomacul gol! Gaţu: „Nu avem bani şi susţinere de ‘sus’!

Deşi România s-a calificat în semifinale, niciun înalt oficial nu şi-a anunţat prezenţa, determinând dezamăgirea preşedintelui FRH. În timp ce regele Norvegiei a susţinut frenetic naţionala ţării sale din tribune, tricolorele vor fi sprijinite la meciul din semifinale doar de câţiva fani şi de familie.

„După mult timp sunt fericit că putem aduce o bucurie românilor. Dacă mă bucur pentru ceva în acest moment este pentru că fetele şi-au câştigat respectul celor din ţară”, spunea Radu Voina după victoria cu Muntenegru care ne-a asigurat calificarea în semifinalele Campionatului European. Succesul a produs într-adevăr o explozie de bucurie şi mii de mesaje de încurajare din partea suporterilor au curs către Neagu&Co.

„Din păcate, nu m-a sunat nimeni şi de sus. Fetele ar trebui susţinute şi de cineva din conducerea statului! Aşa mi se părea normal, atât timp cât fetele au adus onoare ţării. Nu e treaba mea să-i chem aici”, a declarat Cristian Gaţu pentru „Adevărul”.

Preşedintele FRH este nemulţumit şi de faptul că momentan nu le poate promite o recompensă concretă jucătoarelor din lipsă de fonduri. „Fetele merită să fie răsplătite pe măsura valorii lor. Sper ca unii să se simtă şi să ne ajute cu bani dacă va fi nevoie”, a mai completat fostul campion mondial.

sursa: Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.