155 DE ANI DE LA CONSTITUIREA MARINEI MILITARE MODERNE A ROMÂNIEI

Comandor dr. Marian MOŞNEAGU ■

Şeful Serviciului Istoric al Armatei ●

 


De-a lungul existenţei şi afirmării lor la Dunăre şi Marea Neagră, Forţele Navale Române au purtat denumirea de Flotilă (1860-1898), Marină de Război (1931), Marină Regală (1931 -1948), Forţe Maritime Militare (1958 – 1961), Marină Militară (1898-1931, 1948-1958, 1961 – 2000) şi Forţe Navale (2000 – prezent).
În cei 155 de ani de activitate, Statul Major al Forţelor Navale, cu denumirile sale succesive, a funcţionat în garnizoanele Ismail (1860 – 1864), Brăila (1864 – 1867), Galaţi (1867 – 1898); (1901 – 1920), Mangalia (1961 – 1982), Constanţa (1931 – 1936; 1951 – 1961; 1982 – 2003) şi Bucureşti (1898 – 1901); (1921 – 1931; 1936 – 1951); (2003 – prezent).

pavilion

De la poliţia fluvială a Dunării la Corpul Flotilei

Bazele Marinei Militare naţionale au fost puse după adoptarea Regulamentului organic (1831 în Ţara Românească şi 1835 în Moldova), miliţia de pe Dunăre având misiunea de a păzi graniţa, de a organiza carantinele în timp de epidemii şi de a menţine ordinea în porturi.
În Ţara Românească serviciul de poliţie pe Dunăre s-a executat cu 18 caice, dislocate în porturile Turnu, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Dudeşti, Piua Pietrei, Brăila, Vârciorova, Schela Cladovei, Calafat şi Bechet iar în Moldova, cu şase caice, la gura Prutului şi a Siretului, având reşedinţa la Galaţi.
În anul 1845 a fost redactat primul Regulament de poliţie a porturilor dunărene.
În anul 1845, pentru flotila Munteniei au fost achiziţionate din Imperiul Austriac trei şalupe canoniere cu rame şi vele, primele nave militare munteneşti din epoca modernă, menite să asigure fluenţa şi siguranţa traficului pe Dunăre, care au staţionat până în anul 1861 la Turnu Severin, Giurgiu şi Brăila.
Printr-o lege din 5 iulie 1850, flotila Munteniei s-a constituit într-o structură independentă, cu comandă separată, subordonată Inspectoratului graniţei Dunării.
În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), navele flotilei Moldovei au fost confiscate şi întrebuinţate de armata rusă pentru executarea diverselor misiuni.
Prin Decretul nr. 173 din 22 octombrie 1860, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care consfinţea unirea definitivă a flotilelor de pe întregul curs al Dunării, noua marină a luat denumirea de Corpul Flotilei, cu reşedinţa la Ismail, unde a funcţionat primul comandament al Flotilei Române de război.
Prin Înaltul Decret nr. 376 din 16 martie 1867, Flotila avea în compunere Compania Echipaje de manevre şi artilerie şi Compania Echipaje de maşini şi lucrători ai Atelierului Flotilei, garnizoana Marinei stabilindu-se la Galaţi.

Contribuţii notabile la obţinerea Independenţei de stat

Sub comanda maiorului Nicolae Dumitrescu-Maican, Flotila Română s-a remarcat în timpul Războiului de Independenţă 1877-1878, înfruntând puternica flotila otomană de pe fluviu, raportul de forţe fiind net favorabil inamicului.
În noaptea de 12/13 mai 1877, gruparea de şalupe torpiloare în frunte cu ,,Rândunica” (la bordul său s-a aflat şi maiorul Ioan Murgescu) a atacat prin surprindere, cu torpile de şcondru, şi scufundat monitorul otoman ,,Seyfi”. În cadrul operaţiunilor de acoperire strategică a Dunării, navele româneşti au instalat baraje de mine în diferite puncte ale fluviului şi au efectuat transporturi de trupe, tehnică de luptă şi muniţie, precum şi materiale pentru construirea podurilor de vase peste fluviu.
Acţiunilor navale li s-au alăturat tragerile de artilerie executate de bateriile de coastă de la Calafat, încadrate în cea mai mare parte cu marinari ai Flotilei. În urma solicitării guvernului rus, Flotila de Război a sprijinit construirea şi apărarea primului pod peste Dunăre de la Siliştioara-Măgura.
Prin scufundarea la 7 noiembrie 1877, de către bateria de mortiere „Perseverenţa” a celui de-al doilea monitor otoman ,,Podgoriçe”, una dintre navele cu cea mai mare putere de foc de pe Dunăre, Marina Română a limitat posibilităţile de manevră şi acţiune pe fluviu a turcilor.
După capitularea trupelor otomane conduse de Osman Paşa la Plevna şi în urma victoriilor obţinute la Smârdan şi Vidin, trupele române din Bulgaria au fost transportate în ţară, pe Dunăre cu navele Flotilei.

1913. TRANSBORDAREA TRENULUI REGAL CU UN REMORCHER

O facilitate şi o şansă istorică – ieşirea României la Marea Neagră

Înaltul Decret-Lege nr. 1920 pentru organizarea Flotilei şi Serviciului Porturilor din 9 iunie 1886 a conferit corpului acesteia statutul de comandament de corp de armată. Astfel, Marinei i se stabilea un dublu rol: de a concura la apărarea naţională şi de a constitui nucleul marinei comerciale.
În anul 1891, Flotila a fost împărţită în două mari unităţi: Depozitul şi Diviziunea Echipajelor, cu Divizia Echipajelor şi Depozitul Flotilei şi Inspectoratul Porturilor şi Navigaţiei, cu Căpităniile Porturilor şi Arsenalul Flotilei.
În 1894, în cadrul Ministerului de Război a luat fiinţă Direcţia a V-a Flotilă, cu Biroul Tehnic şi al Personalului şi Biroul Controlului administrativ al fondurilor.
Pentru operaţionalizarea exercitării conducerii, a administraţiei şi a lucrărilor de mobilizare, prin Legea de organizare a Marinei Militare nr. 1973 din 22 mai 1898 şi Înaltul Decret nr. 2369, Marina era împărţită în comandamente şi corpuri: Divizia de Mare, cu sediul la Constanţa, cu Depozitul Echipajelor Marinei şi Şcoala de Cadre, Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor, Şcoala de Torpile (Apărarea Mobilă), Apărarea Porturilor Maritime şi toate navele de mare; Divizia de Dunăre cu Apărarea Porturilor Fluviale, Şcoala de Torpile (Apărarea Fixă) şi toate navele fluviale; Arsenalul Marinei cu depozitele sale; Depozitul de Muniţii şi Torpile; Atelierul şi Depozitul de Îmbrăcăminte.
Navele celor două divizii au participat la manevrele executate la Dunăre şi mare, precum şi la alte forme de pregătire de luptă a echipajelor, iar în campaniile de vară ale anilor 1898 şi 1899, şi la efectuarea unor lucrări hidrografice pe coasta Mării Negre. În urma acestora, un grup de ofiţeri români coordonat de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu a întocmit prima hartă românească de navigaţie pe mare, intitulată ,,Harta Mării Negre, coasta României”.

122

Prima debarcare într-un teatru de operaţii european

Ca urmare a declanşării Primului Război Balcanic, România a trimis în Bosfor crucişătorul „Elisabeta”, mobilizat şi complet armat, având un echipaj format din 14 ofiţeri şi 223 grade inferioare, sub comanda căpitan-comandorului Nicolae Negru. Acesta s-a alăturat flotei interaliate internaţionale la 31 octombrie 1912.
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie, detaşamentul crucişătorului a executat debarcarea celor trei grupuri la Legaţia, Consulatul şi Agenţia Serviciului Maritim Român din Constantinopol.
În seara zilei de 7 noiembrie, marinari din cadrul echipajului au intervenit pentru stingerea unui incendiu devastator izbucnit pe strada Pera, prefectul Poliţiei mulţumind, printr-un delegat, comandantului navei pentru modul operativ şi eficient în care marinarii români au sărit în ajutor.

În campania anului 1913

Odată cu intrarea României în cel de-al Doilea Război Balcanic, Marina Militară a fost implicată în organizarea transportului cu nave a Corpului I Armată la Bechet, pe malul drept al Dunării, sprijinul pontonierilor pentru întinderea podului de la Corabia, supravegherea executării podului, organizarea trecerii trupelor române pe pod şi paza permanentă a acestuia, asigurând serviciul de siguranţă între cele două poduri din regiunea Turnu Măgurele-Corabia şi a podului Cernavodă-Feteşti.
La Rahova şi la Nicopole, marinarii companiilor de debarcare de la unităţile mobile (monitoare şi vedete) au debarcat primii pe teritoriul inamic.
Pe timpul operaţiunilor armatei de uscat, Marina Militară a efectuat îmbarcarea pe bacuri a materialului căilor ferate, locomotive şi vagoane şi transportarea lor de la Turnu Măgurele la Samovit, aprovizionarea armatei de uscat şi transporturile pe apă. De asemenea, marinarii s-au remarcat în organizarea punctului naval Sulina şi a regiunii podului Cernavodă-Feteşti, transportul de prizonieri bulgari şi turci, precum şi în executarea diverselor călătorii, ziua şi noaptea, a unor persoane oficiale pe Dunăre.
Prin însemnătatea forţei sale combative, Marina Militară Română a impus inamicului scufundarea forţei sale fluviale şi dezarmarea navelor maritime într-un port propriu, obţinând supremaţia pe fluviu şi posibilitatea întreprinderii nestingherite a operaţiunilor proprii.
Remarcabilă a fost şi organizarea vasului-spital al Marinei ,,Principele Carol” – formaţiune sanitară amenajată în premieră naţională – care a adus servicii eficiente atât Marinei cât şi armatei de uscat.
Marina Militară a participat activ şi la transbordarea şi transportul pe apă a armatei de pe pământul Bulgariei, precum şi la demontarea podurilor militare.

compania marinarilor de pe crucisatorul elisabeta debarcata la constantinopol in noiembrie 1912.

Contributor la făurirea României Mari

Marina Militară Română a participat la Primul Război Mondial cu două mari unităţi operative: Flota de Operaţiuni, cu Escadra de Dunăre (formată din cele patru monitoare şi opt vedete de siguranţă), o Divizie uşoară (alcătuită din canoniere şi şalupe), un convoi de aprovizionare, spitalul naval, şantierul naval mobil şi grupul bateriilor de coastă şi Apărările sub Apă, cu Grupul port-mine Dragă-mine, Grupul de artilerie de debarcare şi Grupul de torpiloare şi staţiuni de lansare.
În timpul campaniei, marinarii s-au remarcat prin atacarea, la 14 august 1916, a flotei austro-ungare în portul Rusciuk, acţiunea navelor Escadrei de Dunăre în apărarea capului de pod de la Turtucaia şi protejarea retragerii trupelor române din această zonă, respectiv susţinerea flancului drept al armatei de uscat din Dobrogea de către navele Flotei de Operaţiuni, sub focul artileriei germane.
În anul 1917, Marina Militară a contribuit alături de armata de uscat la apărarea frontului de pe Dunăre iar în ultimul an de război – 1918 – a asigurat deminarea Dunării şi a mării în vederea reluării navigaţiei în timp de pace.

România interbelică – ţara cu cea mai puternică flotă fluvială din Europa

În perioada 13 – 21 noiembrie 1924 un monitor, o vedetă şi o navă de transport au executat, în premieră naţională, o călătorie de comandament pe itinerariul Galaţi-Cernavodă-Vâlcov-gurile Dunării, pe parcursul căreia s-au executat teme privind acţiunile de luptă combinate la Dunăre şi operaţiunile la mare cu caracter pur naval.
În perioada interbelică au intrat în serviciu canonierele „Ghiculescu”, „Dumitrescu”, „Stihi” şi „Lepri” (15 ianuarie 1920), distrugătoarele „Mărăşti” şi „Mărăşeşti” (1 iulie 1920), torpiloarele „Vifor”, „Vârtej”, „Vijelia”, „Zmeul”, „Zborul” şi „Năluca” (19 ianuarie 1921), patru vedete antisubmarine tip „M.A.S.” (1921), monitoarele „Ardealul”, „Basarabia” şi „Bucovina” (19 ianuarie 1921), distrugătoarele „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” (7 septembrie 1930), nava-bază pentru submarine „Constanţa” (iunie 1931), primul submarin românesc „Delfinul” (15 august 1936), cea de a doua navă-şcoală „Mircea” (17 mai 1939), puitorul de mine ,,Amiral Murgescu” (14 iunie 1939), prima navă de luptă de construcţie românească, vedetele torpiloare „Vijelia”, „Viforul” şi „Viscolul” (1 iunie 1940) ş.a.

puitorul de mine amiral murgescu

Epopeea maritimă românească în campania din Est

În timpul campaniei 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941, acţiunile Marinei Române au constat în retragerea trupelor sovietice din sudul Basarabiei, trecerea trupelor române pe malul drept al Dunării, respingerea atacurilor trupelor sovietice din zona de graniţă şi apărarea porturilor Sulina şi Constanţa.
În a doua etapă, 22 iunie – 4 august 1941, principalele misiuni ale Marinei Regale au constat în sprijinirea ofensivei trupelor de uscat şi asigurarea navigaţiei pe Dunăre, iar la mare, apărarea litoralului şi porturilor. Prin contracararea încercărilor de atac şi debarcare a inamicului, la 26 iunie 1941 a fost respins atacul asupra oraşului oraşului Constanţa de către distrugătoarele sovietice „Moskva” şi „Harkov”, primul fiind scufundat şi al doilea avariat.
În a treia etapă, 4 august 1941 – 28 iulie 1942, forţele navale române au asigurat protecţia transporturilor pe coasta de vest a Mării Negre, între Odessa şi Bosfor şi au îndeplinit misiuni de minare.
În a patra etapă, 28 iulie 1942 – 5 aprilie 1944, forţele maritime au executat misiuni de sprijinire a acţiunilor armatei de uscat şi transporturi de aprovizionare, asigurând noua cale deschisă în sprijinul frontului, respectiv Drumul Crimeei.
Între 5 aprilie – 14 mai 1944, forţele navale maritime au participat la evacuarea trupelor germane şi române din zonele Odessa şi Sevastopol, în cadrul,,Operaţiunii 60.000”, cea mai mare operaţiune navală din Marea Neagră.
În a şasea etapă, 14 mai – 23 august 1944, misiunile forţelor navale au vizat apărarea litoralului maritim, a Deltei şi a porturilor, în colaborare cu trupele de uscat din Dobrogea.
În a şaptea etapă, 23 august – 5 septembrie 1944, forţele fluviale au realizat misiuni de capturare a navelor germane aflate în retragere pe Dunăre şi acţiuni de dragaj pentru redarea siguranţei navigaţiei pe fluviu.

frontul de est 1944. submarin legat la cheu 2 vedete romneti n prora lui i nava de salvare albatros la sevastopol

Revirimentul Marinei Militare postbelice

În anul 1947, Marina Regală a trecut la o nouă organizare, potrivit prevederilor Tratatului de Pace.
La 1 septembrie 1948, Marina Militară a devenit regiune din punct de vedere administrativ, creindu-şi depozite şi centre de subzistenţă şi echipament şi administrându-se independent din punct de vedere al hrănirii, echipării şi cazării.
La 1 august 1951 a fost înfiinţată Flotila de Dunăre, care în anul 1959, a fost transformată în Brigada Fluvială, iar la 3 iunie 1958 a fost înfiinţată Baza 214 Maritimă.
În perioada 5-30 iunie 1958 s-a realizat reorganizarea Comandamentului Forţelor Maritime Militare.
În anul 1961, Marina Militară a fost reorganizată integral, majoritatea unităţilor de luptă şi de asigurare tehnico-materială fiind dislocate în garnizoana Mangalia.
În anul 1962 a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, în care au fost încadrate unităţile de nave dragoare, puitoare de mine, nave cu destinaţie specială, artilerie de coastă şi unităţi de asigurare. Ulterior au fost înfiinţate Divizionul 133 Vedete (1963), Grupul 279 Scafandri (1967), Centrul de Scafandri şi Batalionul 307 Infanterie Marină (1971), Centrul 243 Radioelectronic de Observare (1972), Divizionul 92 Vedete Dragoare Fluviale şi Divizionul 94 Vedete Blindate Fluviale, în subordinea Brigăzii 24 Fluviale (1975), Divizionul 23 Vedete Blindate Fluviale (1976), Oficiul de Calcul al Marinei Militare (1977), Baza 338 Reparaţii Tehnică de Luptă Navală Constanţa (1982), Brigada 27 Apărare a Raionului Maritim şi Fluvial, Divizionul 126 Vedete Torpiloare şi Divizionul 93 Vedete Torpiloare Mari (1983), Divizionul 61 Vedete Dragoare Fluviale şi Divizionul 79 Vânători de Submarine (1985) ş.a.
În anul 1989 Comandamentul Marinei Militare avea în subordine cinci mari unităţi: Divizia 42 Maritimă, Brigada 29 Vedete, Brigada 27 Fluvial-Maritimă, Brigada 24 Fluvială şi Centrul de Scafandri.

escadra militara romana

Capabilităţi şi operaţiuni la standarde NATO

Ca urmare a aprobării, în Consiliul Superior de Apărare a Ţării, a noilor structuri organizatorice din armata României, la 1 noiembrie 1994 s-a constituit Comandamentul Flotei Maritime, având în subordine Brigada 56 Nave Antisubmarine (cu Divizioanele 79, 339 şi 50 Vânătoare de Submarine), Brigada 61 Nave Dragoare (cu Divizioanele 176 Dragoare Maritime, 146 Dragoare de Bază şi Puitoare de Mine şi 19 Dragoare de Radă), Brigada 22 Rachete Navale (cu distrugătorul ,,Mărăşeşti” şi Divizioanele 508 Rachete de Coastă, 133 şi 150 Vedete Purtătoare de Rachete) şi Brigada 29 Vedete (cu Divizioanele 81, 84, 93 şi 126 Vedete Torpiloare). Centrul de Scafandri s-a transformat în Brigada 39 Submarine şi Scafandri.
La 30 martie 1995 a fost constituit Comandamentul Flotilei de Dunăre iar la 15 aprilie 1995 s-a reînfiinţat Flotila de Dunăre.
La sfârşitul anului 2004, Forţele Navale au devenit prima categorie de forţe complet profesionalizate din Armata României.
La 1 martie 2005 Flotila Fluvială s-a transformat în Componenta Fluvială a Comandamentului Operaţional Naval.
La 1 martie 2006 s-a înfiinţat Flotila 56 Fregate, având în compunere fregatele ,,Regele Ferdinand”, ,,Regina Maria” şi ,,Mărăşeşti”, nava-şcoală şi de suport logistic pentru fregate ,,Constanţa”, Grupul de Elicoptere şi un atelier de reparaţii.
La aceeaşi dată, Comandamentul Operaţional s-a transformat în Comandamentul Flotei, Centrul Operaţional de Conducere a Acţiunilor Navale, Comandamentul Flotilei de Fregate şi Grupul de Elicoptere.
La 1 iunie 2007 în subordinea Statului Major al Forţelor Navale s-a înfiinţat Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare Constanţa, având ca principală misiune asigurarea instruirii şi evaluării structurilor şi personalului marilor unităţi şi unităţi din cadrul Forţelor Navale şi Comandamentul Operaţional Naval, desemnat să exercite comanda şi controlul în domeniul operativ asupra marilor unităţi şi unităţi ale Forţelor Navale.

                                                                                          *   *   *

Integrarea României în Alianţa Nord Atlantică a determinat remodelarea rolului Forţelor Navale din apărătoare, în sens clasic şi restrictiv, în participante active la promovarea şi protejarea intereselor pe apă ale României, ale flotelor aliate şi partenere, într-un mediu fluid şi dinamic, în continuă schimbare şi adaptare, la provocările mileniului III.
Prin profesionalizarea personalului şi modernizarea capabilităţilor necesare participării sporite şi eficiente la managementul crizelor, la prevenirea şi combaterea terorismului internaţional, precum şi la acţiunile de apărare colectivă desfăşurate de Grupările Navale Multinaţionale, Forţele Navale ale României vor fi în măsură să genereze structuri echilibrate, moderne şi flexibile, capabile să îndeplinească pe deplin misiunile şi angajamentele asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi, implicit, promovarea şi garantarea intereselor României atât în apele naţionale, cât şi în afara acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.