“Cupa Copilului 2011” a mutat capitala yachtingului românesc la Techirghiol
de Andreea Mihăescu
Lacul Techirghiol a găzduit în perioada 26-29 mai a doua ediție a regatei ”Cupa Copilului”, competiție internațională, organizată de Clubul Nautic Român.
Referitor la acest eveniment velistic, președintele Clubului Nautic Român, Dan Mihăescu, a declarat la festivitatea de deschidere, că prietenii de la Morski Klub Balcik au fost revelația concursului, atât prin acceptarea invitației de participare cât și prin calitatea și performanța sportivilor. “Sperând ca la următorul concurs să ne bucurăm de participarea cluburilor din Balcik și Sofia și să-i aducem alături de noi pe veliștii din Tekirdak (Turcia), oraș înfrățit cu Techirghiol”, a precizat Dan Mihăescu, președintele Clubului Nautic Român, și organizatorul acestui concurs.
În competiție au fost înscrise 42 de ambarcațiuni, de la clasele Optimist, Cadet, Zoom 8 și Laser 4,7 cu un număr total de 45 de sportivi de la: C.S.U. Constanța, Yacht Club Regal Român, Electrica București, Electrica Constanța, Clubul Nautic Român, Yacht Club Eforie, Morskii Klub Balcik și Fapt București.
După cele 6 regate organizate în zilele de sâmbătă și duminică (28-29 mai), clasamentul final pe cluburi a indicat drept câștigător al “Trofeului Copilului –Techirghiol 2011”, C.S.U. Știința Constanța (antrenor Domnica Micu), “Cupa Copilului”, revenind lui Marcel Frangopol, la clasa Optimist, de la Clubul Electrica Constanța (antrenor Laurențiu Boicenco).
Clasamentu a fost următorul:
Cadet
Locul I- Bianca Popescu și Ioana Zaharia, Clubul Electrica Constanța, antrenor Laurențiu Boicenco
Locul II- Atena Macarov și Mihai Chiron, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Locul III- Ioana Alexiu și Defne Ageacai, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Laser 4.7
Locul I- Alexandru Dolea, Clubul Electrica București, antrenor ion Naum
Locul II- Mircea Mungescu, Clubul Electrica București, antrenor ion Naum
Locul III- Răzvan Gălățeanu, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Zoom 8
Locul I- Alexandru Stoica, Clubul Electrica Constanța, antrenor Laurențiu Boicenco
Locul II- Tarkan Bolat, Yacht Club Regal Român, antrenor Mitică Micu
Locul III- Valentin Tureac, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Optimist fete
Locul I- Ebru Bolat, Yacht Club Regal Român, antrenor Mitică Micu
Locul II- Inna ivanova, Morskii Klub Balcik, antrenor Valeri Iliev
Locul III- Ioana Teodora Lavru, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Optimist băieți
Locul I- Marcel Frangopol, Clubul Electrica Constanța, antrenor Laurențiu Boicenco
Locul II- Cosmin Băraru, Clubul Electrica Constanța, antrenor Laurențiu Boicenco
Locul III- Huțuțui Eduard, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Optimist începători
Locul I- Cristian Mițoi, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Locul II- Andre Ștefan, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Locul III- Otilia Alexiu, C.S.U. Constanța, antrenor Domnica Micu
Și pentru că a fost un concurs dedicate Zilei Internaționale a Copilui, toți sportivii au primit cadouri cu sprijinul sponsorilor tradiționali ai Clubului Nautic Român, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Muftiatul Cultului Musulman din România, Primăria localității Bayram Pasha (Istambul) și Pepsi. Efortul organizatorilor a fost susținut uc generozitate de către: Consiliul Județean Constanța și Fundația pentru dezvoltarea Sportului Județean, Convex S.A., Green Seas L.T.D. , Fundația Protecan, Marion Production 98 S.R.L. , Droma’s, Kokai Security și Terra Antica S.R.L.
Prezent la festivtea de premiere, vicepreședintele F. R. Y. , Sergiu Timofei, a mulțumit președintelui Clubului Nautic Român, Dan Mihăescu, pentru modul exemplar ăn care a fost organizat concursul și pentru amploarea compeiției.
La rândul său, președintele Ascociației Județene de Yachting, Dan Zaharia a declarat auditoriului că a avut plăcerea de a participa și arbitra una dintre cele mai mari competiții interne organizată în ultimii ani în România “ Nici nu-mi amintesc de când nu am mai văzut 24 de optimiști la startul unui concurs” a afirmat cu satisfacție Dan Zaharia.
A doua ediție a regatei ”Cupa Copilului” s-a încheiat duminică dupamiază, cu o masă festivă de la care nu a lipsit tradiționalul tort sub formă de velier realizat de maestrul cofetar internațional, Silviu Miron.
După trei zile de antrenamente și competiții asiduee pe luciul Lacului Techirghiol cei aproape 80 de participanți la regată, sportivi, antrenori, oficiali de coirsă, voluntari și părinți au părăsit baza nautică de la Techirghiol promițând organizatorilor că vor reveni negreșit la următorul concurs de la sfârșitul lunii august ( Cupa Orașului Techirghiol ) și mai cu seamă la Cupa Dobrogei organizată între 10 și 12 noiembrie și Cupa Iernii organizată în luna decembrie.
Fotografiile au fost realizate de Giselle Bolat