“BIRDWATCH” sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE

de Eugen Petrescu

 

Cu ceva timp în urmă, m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari  ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi, dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău, pentru că, mi-au spus ei, fiind o zi senină, deosebit de  frumoasă, s-au putut bucura privind păsările de pe lac. Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii, corcodei, egrete, lebede si alte păsări pe care nu le ştiau.

Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. Deseori mi se întâmpla să aud: ”am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”, urma o descriere nu întotdeauna concludentă şi, evident, întrebarea “ce fel de pasăre este?”. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat, cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam  că e mai aproape de descrierea lor, oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării. Nu de puţine ori, spre surpriza mea şi, mai ales, a lor, se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator, dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. Unora, din cauza lipsei de experienţă, atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative, neglijându-le pe cele definitorii, iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie, faptul că nu  notează imediat, într-un carneţel, detaliile.

Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv, şi de  răspândit azi în lume: BIRDWATCH – pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii SOR cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa printre români.

Ne  aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel  suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune, iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât  sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită,  în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch.

Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea, iar revoluţia hormonală e în toi, una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR, a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp, se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren, excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”, a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp, iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor, iar noi suntem de acord şi cu aceştia, pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale, dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze, să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR, dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor, vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care  ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor, privitul atent al păsărilor. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului, dar nimeni, până acum, nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată.

 

Birdwatcher  şi ornitolog – asemănări  şi deosebiri:

Câteva precizări se impun. Birdwatch este un hobby  practicat de foarte multe persoane, în marea lor majoritate oameni obişnuiţi, ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările), aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit  întotdeauna cu ornitolog, iar cuvântul PĂSĂRAR, deşi ar părea potrivit, are deja în limba română,  aşa cum spunea şi d-l dr. Dan Munteanu, sensul de persoană care prinde păsări, care vinde păsări sălbatice. Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sensul de “birdwatcher”. Poate că, prin distanţarea în timp, prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege, de altfel), cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher, acesta din urmă fiind un amator, nu cu sensul peiorativ, ci cu acela originar care înseamnă iubitor, deci birdwatcher = un iubitor, un protector al păsărilor, o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. Ar trebui amintit că există destui “birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi. S-ar putea spune, fără să greşim prea mult, că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei, care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu, necesare în orice ştiinţă, câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. Implicarea emoţională neîngrădită  nu e specifică omului de ştiinţă, dar e de dorit şi încurajată în “birdwatch” şi e bine să ştim că, de cele mai multe ori, fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti, aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă, dacă nu – chiar imposibilă. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator, sunt de fapt complementari, două feţe ale aceleiaşi monede. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor, iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. Un birdwatcher este în general un practician, nu un teoretician, un om de teren care se bucura observând păsări. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific, mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare, cel puţin în unele momente, cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren, nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt  importante pentru ornitologie.

În urma confuziei apărute la Tulcea, când, după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române, eram asaltaţi  de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice, s-a impus să insist că SOR nu este  nici pe departe  o societate a crescătorilor de păsări, ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât  pentru ornitologii profesionişti, precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatching-ul ca hobby de masă, printre altele, şi pentru că, în timp, acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. Dacă azi, în Europa de vest, tot mai mulţi pescari eliberează capturile, nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii, decât metamorfozându-se în birdwatchers. Aceştia “prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice, libere, cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari, de papagali şi  de alte păsări autohtone sau exotice. Hobby-ul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch, dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră, pe ceilalţi – păsările libere în mediul lor natural.

Pentru a înţelege mai bine diferenţa, cred că ar fi interesant, să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ), păsări destul de rare şi i-am atenţionat  pe ceilalţi. Toţi au fost entuziasmaţi, dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o “life bird”, în jargonul birdwatcher  – pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi, (pe nişte elveţieni i-am  auzit numind-o ”snaps vogel”- pasăre pentru care trebuie să dai  un şnaps). M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri, chiar şi în centrul Londrei, în lacul din King James Park  erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii, care, deşi zburau liberi, se apropiau de oameni  aşteptând  să fie hrăniţi, comportându-se ca  păsările domestice. Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine. I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări, ei mi-au spus ca da… şi ei le văzuseră acolo, dar că acelea nu “se pun”pe lista păsărilor “bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice, ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia. Cred că, din cele spuse de englezi, reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări.

Şi pentru ca ne-am exprimat deja  convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au, mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit, sau în excursii, îi încurajăm să încerce mai mult. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi, iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch, atunci când ajung în Delta Dunării, de aceea îi încurajăm pe toţi, membri sau nu în SOR, să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor, asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome, nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva, ci doar de puţină pasiune, de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren. ”Instrumente” ajutătoare pentru cel  interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază:

– un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrului – HAMLYN GUIDE – sub titlul PASARILE DIN ROMANIA SI EUROPA – DETERMINATOR  ILUSTRAT -)

– un  binoclu

– un carnet şi un pix pentru notarea observaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate, aşa că orice observaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări  observate se pot dovedi utile).

Vom reveni, probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă; numai în Marea Britanie sunt peste 1.000.000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi, cel puţin, tot atâţia “birdwatchers”. In vestul Europei, în Japonia şi în S.U.A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare; cred că, valoric, suma totală de pe această piaţă are tendinţa să  se apropie  de cea vehiculată  pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi, pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile, astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet, discotecile şi să iasă în natură. O idee mai veche nu îmi dă pace, de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor.

Nu văd de ce între birdwatch, pescuit, excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar  exista ceva mai mult decât “o simplă coexistenţă paşnică”, o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări  şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă, cântec şi culoare, conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor, miracolul se va putea sfârşi curând…

 

(Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi, la care încă ţin, şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani)