VIAŢA ÎN PANTOFI DE SPORT

Andreea MIHĂESCU • 

E finala campionatului.  Stadionul  e plin ochi.  Se joacă cu trofeul pe masă. Este egalitate. S-au scurs cele  90 de minunte de joc  regulamentar, când arbitrul indică încă două minute de prelungiri. Atunci apare ea!  Tocuri cui, picioare lungi, buze roșu „cherry” și  o atitudine care te răvășește cu totul.  Tabela îngheață, suporterii se opresc din scandat, până și băiețelul de şapte ani de lângă tine lasă cornetul cu floricele-de-porumb, de-o parte. Își sprijină piciorul pe minge,  se apleacă cât să își șteargă tocul de praf și să lase să i-se observe crăpătura de la fustă. Însă atât. Nimic mai mult… Pasează mingea și așteaptă. Te urmărește. Continui jocul sau continui să o privești? Iar după ce a schimbat regulile jocului, dispare.

Sunt din ce în ce mai rare femeile astea, puternice, frumoaste, care pot merge drept pe tocuri, fără să le tremure genunchii ori să le fugă glezna, fără să se plângă de dureri de picioare sau să aibă drept variantă de rezervă un pantof fără toc, care își pot ține echilibrul când ciocnesc un pahar cu vin și, deși ele sunt „la înălțime”, să te facă să fii cel care își pierde echilibrul. Sunt rare, dar al naibii de frumoase! Femeile  pe tocuri (nu vorbim de orice fetișcană care își țuguie buzele inestetic când face selfie și poartă tocuri care o fac să arate porno) chiar pot privi lumea de sus în timp ce o calcă în picioare, chiar pot zăpăci mintea oricărui bărbat și întoarce chiar și privirile doamnelor.

Mie însă,  deosebite mi se par cele care  știu că nu trebuie să  calce apăsat să li se audă pașii pentru a putea întoarce priviri, cele care se simt sexi și în converși, care știu să poarte o rochie vaporoasă sau una mulată,  cu o despicătură adâncă la care asortează o pereche de pantofi sport cu talpă din spumă. Tipele astea care știu că în încălțări sport poți nu doar să oprești mingea la mijlocul terenului și pulsul jucătorilor.  Ba din contră! Pulsul o să se dea peste cap când vei începe să driblezi, eschivezi, pasezi și chiar să șutezi la poartă. Femei cu picioarele pe pământ!

În mod normal aș spune că îmi plac provocările… nimic fals! Însă, adevăratul motiv pentru care am ales viața în pantofi de sport, este că, deși îmi place gimnastica de mor, iar în facultate chiar am avut note mari la bârnă, nu îmi pot ține echilibrul pe pantofii cu toc.

Pentru mine e mult mai ușor cu echilibrul în bărci cu vele, caiace, pe plăci de SUP, windsurf sau surf și mai nou pe biciclete, în apă.

Cea  mai nouă provocare mi-a fost propusă de către soții Cristina şi Dragoş Țapu, iubitori ai sporturilor de apă, pe care i-am cunoscut acum trei ani când au venit să îl înscrie pe David, fiul cel mare, la yachting, la Clubul Nautic Român. Inspirați de conceptul de Aquagym, extrem de întâlnit și uzitat în SUA, au deschis în Constanța singurul centru de înfrumusețare și remoderale corporală, în apă, dotat cu biciclete special create pentru această activitate. Au investit în reamenajarea piscinei fostului Hotel Capri, de pe Strada Mircea Cel Bătrân.

Element Aqua Studio! Turquoise, muzică energică, apă și oameni tonici, plini de viață și mereu zâmbitori…  M-au cucerit! Aveam răspunsul pregătit… Mi-au propus să colaborăm. Aveau nevoie de un instructor pentru cursurile de Aqua-Cycling.  Văzusem câteva filmulețe pe internet … Am zis DA! Bucuria, extazul și emoția acopereau toate întrebările care aveau să apară … Timpul, destul de greu de organizat chiar și anterior acestei oferte, pentru a cuprinde toate proiectele la care lucrez, lipsa experienței în sălile de aerobic, capacitatea și disponibilitatea mea de a mă adapta și lucra cu cineva, pentru că până acum am fost propriul meu șef și, câte și mai câte aveau să îmi invadeze gândurile începând din noaptea următoare… Dar eram pregătită, doar spusesem da!  La scurt timp a urmat deschiderea și apoi, pe bandă rulantă, aproape zilnic  ore de  „zbenguială”  în  pantofi de sport. Azi roz, mâine turquiose cu alb. Azi Reebok, mâine Nike și tot așa.

Se rostogolesc stropi de transpirație de pe frunte până spre bărbie. Între numărători, respir și trec fugitiv antebrațul pe frunte să îmi șterg  sudoarea.  Sunt 26 de grade în apă, 30 în atmosferă … de unde mă lăudam că eu nu transpir când fac sport … Când simt că nu mai pot să număr, execut și respir în același timp. Ţin ritmul din palme, mă ajută și beat-ul melodiilor  „ ….5, 4, 3, 2, 1 și…, schimbăm !”.  Acesta e momentul când pot lua o gură de apă, apoi reluăm.  De partea cealaltă a geamului, în recepție, mă așteaptă mereu o figură prietenoasă, cu un zâmbet larg, aprobator, fie că e a lui Gülbin, a Cristinei sau a lui Dragoș.

Oamenii ăștia chiar îți transmit energie când zâmbesc. Îmi întorc apoi privirea în bazin și de cele mai multe ori văd fețe extenuate, roșii, dar fericite. Iar satisfacția apare la sfârșitul orei, atunci când cursanții te întreabă când mai ai oră sau la ce bazine ai condus cursuri înainte, iar subconștientul te face să zâmbești și să răspunzi că ai exersat două ore în sufragerie înaintea deschiderii oficiale.

Și o zic cu mâna pe inimă … tipele  astea în pantofi de sport, chiar pot face ca pulsul tău să o ia razna!