Veliștii constănțeni au dat bărcile la apă

de Andreea Mihăescu

La sfârşitul săptămânii trecute, după ce s-au arătat primele semne ale primăverii pe Lacul Siutghiol, sportivii cluburilor constănțene de yachting au început pregătirea specifică.

Sâmbătă şi duminică, 24-25 martie, veliştii secţiilor de yachting ale cluburilor Știința și Electrica Constanța, au scos bărcile din hangare, le-au spălat și armat și au ieșit la antrenament pe luciul Lacului Siutghiol, hotărâți ca anul acesta să-şi adjudece cât mai multe medalii, în competiţiile locale şi internaţionale.

Prima competiție și una dintre cele mai importante pentru care se antrenează sportivii este Regata ”Trofeul Callatis”,  organizată de Federatia Romana de Yachting (FRY) în perioada 17 – 22 aprilie, în parteneriat cu Asociatia „Yacht Club Bucuresti”, la Mangalia. La start se vor alinia bărci de la clasele  Optimist, Laser RDL, Laser STD şi 470, iar rezultatele vor conta pentru alcătuirea loturilor naţionale.