Revoluţia din 22 Decembrie 89, trăită pe viu în Portul Constanţa

Călin Marinescu

 

Amintiri, amintiri

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română şi ne place, nu ne place, istoric se numește revoluție.

 

Puțini își mai aduc aminte de aportul navigatorilor români aflați în Portul Constanța, care la solicitarea Comandamentului Militar Județean au asigurat paza și ordinea în port, efectivele militare rămânând să acționeze în oraș și în județ.

 

Primind armele depozitate în sediul  miliției de la poarta numărul 2 a Portului Constanța, navigatorii Navrom s-au constituit în grupe pe Secții Flotă și au preluat în mod efectiv paza porților, a  perimetrului portului și a ordinii în incinta acestuia.

 

 

Rezultatul a fost că în cele câteva zile care au urmat zilei de 22 decembrie 1989 a fost limitată intrarea în port a unor doritori de chilipiruri și nu au avut loc evenimente, contrar celor ce s-au petrcut în oraș și în țară.

 

Au fost totuși momente tensionate, inerente, în situația generală, create de informațiile și zvonurile transmise permanent de singurele mijloace media disponibile, Radio Bucureșți și Televiziunea Română.

 

Retrospectiv, multe dintre acele peripeții pot fi privite acum cu îngăduință și cu un dram de umor, motiv pentru care vreau să le reamintesc pe cele mai reprezentative.

 

Este pentru ultima oară!!!

 

În dimineața zilei de 22, secretarul de partid al NAVROM, adus din agricultură ca să ne bage munca de partid în cap, a organizat un miting cu navigatorii pentru a “înfiera” faptele trădătorilor de la Timișoara.

Dispeceratele au comunicat la nave anunțul partidului, dar navigatorii nu prea au fost receptivi și de aceea mitingul s-a desfășurat cu câțiva speriați.

Ca atare am fost admonestați de respectivul secretar de partid, că e ultima dată când o face, cu prima ocazie urmând să fim aspru pedepsiți.

După circa două ore fugea Ceaușescu și ne-am pus legitima întrebare, oare de unde știa că va ultima oară?

Între timp vajnicul partizan s-a repliat către poarta 2, la timp ca să nu se întâlnească cu delegația de revoluționari care au devastat sediul partidului și au scris cu vopsea peste tot “Jos comunismu’!”

 

Controlul

 

A două zi echipa noastră care păzea poarta de acces numărul 6 a Portului Constanţa, a fost “controlată” de patru “revoluționari” care se deplasau cu un ARO  înmatriculat la Consiliul Județean. Au fost opriţi și am luat legătura cu proprietarii mașinii, care ne-au confirmat temerile, masina era sustrasă și, ca atare, “revoluționarii” au fost trimişi pe jos către oraș.

 

Frigoriferul portuar

 

Noaptea dintre 23 și 24 a fost cea mai plină de evenimente.

În jurul orei 23.00 o grupă de militari ai grănicerilor care efectuau schimbul sentinelelor de la scara navelor străine (practica timpului), a văzut lumini deplasându-se în clădirea frigoriferului portuar din dana 43. Formația era numeroasă circa 10 soldați, un mitralior și un gradat-comandant.

La somația grănicerilor cei din clădirea frigoriferului s-au ascuns și atunci comandantul formației a decis să se deschidă focul asura clădirii frigoriferului cu armele automate (AKM) și cu mitraliera.

Am primit o solicitare de la Comandantul portului să încercăm să aflăm motivul folosirii armamentului în zona frigoriferului protuar, dana 43.

Șeful mecanic Johny Nedelcu cu 10 mavigatori, înarmați și ei cu AKM-uri și muniție suficientă s-au deplasat de la sediul nostru din dana 34 și au căzut în spatele grupei de grăniceri. Au luat legătura cu comandantul acestora, iar prin radio le-am trimis ordinul de încetare a focului. Nedelcu,  recunoscut pentru vocea să puternică, a luat legătura verbal, de la distanță, cu cei din clădirea frigoriferului, care s-au dovedit a fi un maistru militar și doi marinari de pe una dintre navele marinei grănicerești, care executau misiunea de a procura ceva carne. După ce le-am verificat identitatea prin comandantul lor, au fost somați să iasă la vedere, ceea ce au și făcut, fiind reținuți de grăniceri și predați Marinei Graniceresti.

 

Rezultatul focului susținut al grănicerilor a fost avarierea tubulaturii agentului frigorific (amoniac) producând scoaterea din funcțiune a instalațiilor frigorifice.

Poate, cei care în dimineața zilei de 23 au coborât în port, își amintesc de mirosul puternic de amoniac din zona porții 5.

Cred că dezangajarea trupelor de grăniceri din lupta lor  cu marina grănicerească a fost cea mai lăudabilă faptă de arme a noastră, din întreaga perioadă revoluționară.

 

Se aude o bombă, face tic-tac

 

În cursul aceleiași nopți s-a dat alarmă la o navă mică, aflată undeva în dana 38. Comandantul susținea că au fost văzuți scafandri, care mai mult ca sigur, au plasat o mină sub corpul navei cu intenția de a o scufunda. Fiind în apropierea sediului nostru, o grupă de navigatori s-au deplasat la nava respectivă și, impreună cu echipajul, au făcut cercetări în jurul navei, fără a găsi ceva îngrijorător. După plecarea acestora de la navă am fost contactat prin radiotelefon de același comandant, care susținea că totuși există bombă, respectiv, „se aude clar cum ticăie”.

L-am liniștit cu informația că minele moderne nu ticăie, sistemul de inițiere fiind electronic.

 

Nu încă,

 

Imediat, am primit de la o navă din dana 31 informația că o navă străină acostată în dana 30, transmite semnale luminoase, probabil către un elicopter inamic.

M-am deplasat în dana 30 cu câțiva colegi unde am găsit  o navă veche cu  echipaj majoritar arab.

 

L-am chemat de Comandant și apoi întreg echipajul pe punte. Împreună am constatat că, deși Căpitănia dăduse ordin ca navele să aibă toate luminile stinse, totuși la o cabina de pe puntea de comandă se vedea o lumină ușor intermitentă din cauza unei perdele care se mișca.

 

Între timp a sosit la navă și Căpitanul portului, Șeful mec. Bebe Novac (Dumnezeu să îl odihnească), care s-a urcat la bord fără să îl văd și s-a dus la prova, unde verifică ceva cu o lanternă.

Văzând lumina din prova am cerut să se identifice și, fiindcă nu am primit nici un răspuns, am tras un foc în sus ceea a speriat de moarte echipajul, dar nu și pe Bebe, care mi-a răspuns necuviincios.

Comandantul m-a întrebat foarte serios dacă urmează să îi împușcăm.

Fără să îmi dau seama de dramatismul situației, i-am răspuns “not yet” ceea ce a produs un efect devastator.

Mi-am dat seama de situația creată și l-am asigurat că dacă își văd de ale lor sunt în siguranță.

 

Anfibiile cățărătoare

 

Gelu Bosânceanu cu câțiva colegi asigurau zona de sud a terminalului de petrol și minereu, cu cheiuri înalte, multe platforme în construcție, rezervoare de benzină și alte produse petroliere.

Fără să fim anunțați, navele militare din zona farului vechi au început să tragă spre zona respectivă cu mitraliere de calibru mare, inclusiv cu trasoare. Oamenii noștri au sesizat riscul de a fi lovite și incendiate rezevoarele de produse petroliere.

 

Am luat legătura cu comadantul divizionului de nave, care mi-a comunicat că există informația că o grupa de anfibii se îndreaptă dinspre sud către port, existând riscul să ne atace.

Am opinat că în zona nu există decât cheiuri înalte și diguri cu stabilopozi imposibil de escaladat de orice tip de autoamfibie, dar riscul de a aprinde rezervoarele cu produse petroliere este iminent.

De asemennea, l-am asigurat că avem oameni cu experiență în zonă, iar aceștia vor fi atenți și ne vor comunica dacă apare ceva. Astfel au încetat focul.

 

Ce nu face omul pentru o țigară

 

Pentru a se asigura că nu este nicio mișcare pe digul de nord, Comandantul portului a trimis pe dig un transportor blindat, celebrul TAB, cu echipaj complet.

Către mijlocul nopții, membrii  echipajului se pare că au rămas fără țigări și s-au hotărât să meargă în port pentru… „cumpărături”.

Între timp, o formație de grăniceri luase poziție la baza digului, fără a fi informată despre existența TAB-ului pe dig.

La apariția acestuia, în drum spre cumăpăraturi, a fost considerat inamic și s-a deschis focul asupra TAB-ului cu toate mijloacele disponibile.

TAB -ul a fost grav avariat, dar din fericire echipajul s-a salvat adăpostindu-se printre stabilopozi.

 

Ce faceți, mai așteptăm mult?

 

În perioada anilor ’80 navele aparținând firmei Rabunion, firmă coordonată de Administrația Palestiniană, considerau portul Constanța ca “home port” și aveau întotdeauna cale deschisă la sosire și alte facilități sprijinite politic sau cu șpagă.

În seara zilei de 23 decembrie a sosit în radă una dintre navele Rabunion.

În condițiile în care  Portul era închis, dat fiind evenimentele cunoscute, nava respectivă a fost informată să ancoreze în radă și să aștepte instrucțiuni. Știind obiceiul portului, comandantul navei a protestat și a cerut să între imediat în port.

 

Exista posibilitatea ca o acțiune de sabotaj a portului să fie relizată prin scufundarea navei chiar la intrarea în port, de aceea s-a căutat o soluție de impiedicare a accesului navei pe pasa de intrare.

 

În radă se afla ancorată nava românească Baia de Criș, mineralier de 65.000 tone, Comandant Costin Diaconu (Dumnezeu să îl odihnească). Acesta a fost instrucționat să fie pregătită nava, mașina, ancorajul redus și echipajul, astfel ca în  cazul în care nava Rabunion ar fi forțat intrarea în port, mineralierul să o împiedice.

 

În final, Comandantul navei Rabunion a fost informat asupra situației din România și a ancorat conform instrucțiunilor primite.

 

Pe la ora 4 dimineață am fost chemat prin radiotelefon de Comandantul Diaconu, foarte pus pe treabă, cu întrebarea firească “Ce facem, mai așteptăm mult, nu acționăm?”. Este adevărat că nu-l informasem despre dezvoltarea evenimentului, considerând că nu este necesar, Baia de Cris fiind tot timpul pe ascultare pe același canal cu pilotajul și nava Rabunion.

 

 

Înafara acestor întâmplări, oră de oră am avut parte de fel de fel de mici incidente, foarte multe datorate unor zvonuri sau nervozității excesive a tuturor, cauzată de complexitatea situației. Din fericire, ținând situația sub control am reușit să ieșim cu bine din perioada critică, nu s-au înregistrat personae rănite și cu atât mai puțin victime.

 

Începând din 25 decembrie, poate și datorită recuperării lui Ceaușescu, toate informațiile contradictorii au dispărut și am putut să ne focalizăm pentru reorganizarea vieții noastre sub noile circumstanțe.

 

Sindicatul liber al navigatorilor

 

După Crăciun, au început frământări printre navigatori, mulți dintre ei dorind firesc să își aleagă un grup reprezentativ, respectiv un sindicat care să îi reprezinte.

Președintele Sindicatului Navrom, Mr. Boroș, era activist de partid și ca atare s-a “repliat” și el, sindicatul comunist fiind de facto desființat.

Am provocat o adunare a navigatorilor în fața sediului Navrom și mi-am luat sarcina de a organiza noul sindicat.

Ca președinte al Clubului Nautic Navrom, afiliat sindicatului, altfel nu putea funcționa, eram mai în măsură să predau, cel puțin formal, vechiul sindicat celor ce vor fi aleși.

 

Ca atare, în fața unei mulțimi impresionante de navigatori, m-am suit pe portbagajul ARO-ului din dotare și, după ce am ținut un scurt instructaj, am cerut propuneri din mulțime.

Am fost impresionat de liniștea care s-a așternut, poate fiindcă le atrăsesem atenția că cei pe care îi vor alege îi vor reprezenta în următoarea perioadă, care  în nici un caz nu va fi ușoară.

Din mulțime au fost nominalizate, dacă îmi aduc bine aminte 22 de personae care au devenit membrii Comitetului Sindicatului Liber al Navigatorilor.

 

Cu cei 22 ne-am dus în sala de ședințe a Navrom, unde le-am cerut să își aleagă un președinte, doi vicepreședinți și un secretar. Mare parte dintre noii reprezentanți ai navigatorilor erau comandanți, șefi mecanici și ofițeri, oameni care s-au comportat ireproșabil, conștienți de responsabilitatea pe care și-o asumau.

 

După ce s-au stabilit conducătorii și s-au agreat câteva proceduri de lucru, ne-am deplasat înapoi la ARO-ul meu, unde noul președinte, Dl. Dorneanu, a informat adunarea despre ce au hotărît.

 

Imediat s-a dat un mesaj circular către toate navele, prin care erau informați despre înființarea SLN și despre conducătorii aleși.

 

Mesajele de răspuns au fost pozitive, cu excepția unei nave care propunea o grevă de 2 zile a întregului personal, ca o demonstrație a  “forței sincatului”.

 

În scurt timp, am predat armamentul și am devenit civili, cu problemele și cu grijile zilnice, adaptate noilor provocări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.