De Centenar, am ridicat Tricolorul la Balcic

Prof. Stelian MARINESCU

 

 

 

De multă vreme nu a mai avut parte spiritul Reginei Maria de o petrecere așa de frumoasă la castel. În timpul vieții, Regina Maria a dorit ca inima-i și spiritul să rămână pe vecie la castelul ei din Balcic. Istoria a făcut ca inima ei să ajungă la Muzeul Național de Istorie a României, dar spiritul a rămas acolo unde și-a dorit. De Sfântul Andrei, un grup de membri ai Clubului Nautic Român a plecat spre Balcic, cu gândul frumos de a ridica tricolorul la Castel de 1 Decembrie.

 

 

 

 

 

Înarmați cu multă voioșie, sentimente patriotice și cu desagele pline de merinde specifice cinstirii marelui eveniment, ne-am cazat la vila Suita din incinta castelului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe o vreme geroasă de minus 10 grade celsius, amplificată de vântul tăios, am fost uimiţi de priveliștea minunată a Coastei de Argint, așa cum a numit-o în operele sale scriitorul Jean Bart.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Odată ajunşi pe platoul înalt, de deasupra castelului, am simțit ospitalitatea Reginei chiar din clipa în care am intrat în camerele bine încălzite și pline de atâtea amintiri.

 

Dacă la început am fost speriați de obstacolul impus de înălțimea scărilor înghețate, pe care trebuia să urcăm bagajele, căldura, simplitatea și autenticitatea vilei din piatră ne-au făcut să ne simțim ca acasă.

 

După mai multe drumuri istovitoare am reușit să ne cărăm, de la mașini, bagajele. Ion Custură, ca de obicei, şi-a adus chitara, familia Șlincu a plusat cu boxa muzicală şi microfon, iar noi, ceilalți, ne-am străduit să fie masa bogată şi mai ales udată, după principiul, decât să nu ajungă, mai bine să prisosească. De data aceasta, pentru ca tot grupul să participe activ la seratele muzicale de la castel, am adus textele cântecelor ce aveau să fie interpretate în cor.

 

De buna înțelegere, organizare și armonie s-a ocupat, ca de obicei, familia Mihăescu. De la început am închiriat un apartament de protocol, unde să ne desfașurăm activitățile culturale de la vilă. Tot aici am avut şi prima adunare de confirmare a prezenţei şi, după ce ne-am luat curaj, am coborât la restaurantul Corona, din incinta castelului, pentru cina de bun-venit.

 

 

Drumul nu era lung, dar trecea pe lângă cascadă. Brrr !!! Pe de o parte cascada, pe de altă parte marea cu zgomotul înfundat al hulei şi valurile de resacă ce se spărgeau furtunos la țărm. În local, lume multă, șemineu în care  ardeau bușteni frumos mirositori, geamuri panoramice cu vedere la imensitatea negrelor talazuri. Clienții, cine să fie decât români, iar chelnerii, cine alţii decât bulgari ? Ne-am întors la vilă cu greutatea omului bine ospătat și totuşi, scările nu ne-au venit de hac. După o mica organizare, am constatat că într-un apartament de 25 de metri pătraţi încăpeam toți și pe deasupra puteam să și dansăm.

 

Fenomenalul Ion Custură ne-a uimit din nou cu cântecele sale (chiar știe pe de rost tot Imnul României), făcând o adevărată educație patriotică muzicală. Personal, cred că am cântat imnul în două zile cât nu l-am cântat în ultimii 10 ani. Seara s-a sfârșit târziu după ora 12, având ca reper temporal doar ora când am ieșit afară cu boxa și am cântat în cor, din toată puterea plămânilor, cât să răsune Balcicul din vale ,,Noi suntem români”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aşa ne-a prins prima oră a dimineţii de 1 Decembrie 2018, arborând drapelul românesc, în curtea castelului Reginei Maria a Marii Uniri. În oricare alt loc, cred că poliția ne-ar fi amendat pentru muzica dată la maxim, după miezul nopții, dar bulgarii ne-au lăsat în pacea noastră. Poate că titlul potrivit al acestei relatări trebuia să fie, ,,Singuri la castel”?

 

 

 

 

În dimineața zilei de 1 Decembrie 2018, un soare roşu-copt, servit de pe tipsia argintie a mării prin geamurile aburite ale odăilor, ne-a pătruns în suflet şi ne-a înseninat spiritul, prevestind ziua grandioasă ce urma.

 

Am pregătit la ibric cafeaua Marghiloman, în care topisem două, poate trei degetare de Dalmore Single Malt de 18 ani, apoi am ieșit la aer, să ne umplem de frumuseţea locului. Soarele, argintând apa mării, înmăntia silueta discretă a Cuibului Liniştit, tuşându-l cu un aer mistic, legendar.

 

 

 

Cu toate că petrecusem până spre dimineaţă, nimeni nu părea obosit. Pentru plimbarea plănuită cu o zi înainte, aveam trei propuneri: să călătorim la Varna, să mergem la Nisipurile de Aur sau să facem Balcicul la picior. În grup ne-am dovedit a fi confuzi, dar oricum, am ajuns până la Nisipurile de Aur, împreună. La întoarcere, nu am reușit să găsim în centru niciun cârciumar în activitate. În cele din urmă ne-am retras tot la Corona, la castel. După masă, petrecere mare, din nou până noaptea tîrziu, tot la apartamentul de protocol.

 

Grupul nostru, caracterizat de o mare unitate în diversitate, format din cadre didactice, marinari, jurnaliști, ingineri, oameni de afaceri și pictori, s-a armonizat perfect în petrecerea ce a urmat. În tot programul au fost cântate frecvent cântece patriotice, populare, folk și melodii din muzica internațională.

 



 

Punctul culminant l-a marcat Hora Unirii, pe care, desigur, am încins-o afară pe promontoriu. Duminică dimineața, înainte de plecarea acasă, așteptam de la Dan Mihăescu concluzia …  Şi-a venit: „Iar ne-a ieșit o aventură plănuită de mult și transpusă în realitate, miraculos”.

 

 

 

Plecând de la castel, un gând tainic de recunoştinţă s-a îndreptat către Regina Maria, cea care ne-a făcut şi de data aceasta să ne simţim acasă, la Balcic, şi a cărei prezenţă a reverberat tot timpul, alături de noi.

 

 

 

Post scriptum

Întrebări îmi stăruie în minte. Cum se face că, după un drum greu pe o șosea din Bulgaria, brăzdată de troiene viscolite, pe un ger năpraznic (care a și speriat un membru al grupului determinându-l să facă stânga împrejur după ce a parcurs Golgota scărilor de la Tenha Juvah), în toiul nopţii ne-am trezit cu primăvară în decembrie? Vremea s-a îmblânzit, temperatura atmosferică a crescut (ce-i drept, direct proporţional cu cea grupului), norii s-au risipit și, pe cer au apărut stelele și luna. De ce a doua zi soarele se oglindea în mare și însuşi Castelul părea de argint.  Cum de, paznicii ostili ai părcării, pe care i-am întâlnit la sosire, aidoma cerberilor de la Kaufland, au dispărut deodată miraculos din decor? De ce nu am fost deranjați de nimeni, în ciuda tămbălăului pe care l-am făcut?

 

Post, post scriptum 

Iată ce părere are nepoata mea de clasa a IV-a, Izabela, despre acest eveniment:

„Din perspectiva mea de copil, mi-a plăcut. Mereu m-am întrebat cum ar fi să nu ai nicio liniuță la netul de pe telefon, dar în această vacanță am aflat. Bunicii mei au spus că ei au avut net, dar de data asta cred că imaginația lor a mers mai departe decât a mea. Într-adevăr, plutea un ceva în aerul de la castel, un altfel de net care ne-a unit în spirit”.

 

Foto: Stelian Marinescu, Marieta Bessu, Dan Mihăescu

Drepturi exclusive: Clubul Nautic Român©

One thought on “De Centenar, am ridicat Tricolorul la Balcic

  • 10 decembrie 2018 la 19:52
    Permalink

    Dragii mei , o relatare facuta cu multa exactitate si mult talent ! Marturisirea unui martor , mai exact participant la eveniment !La cat mai multe bucurii de acest fel !Calde salutari de la mine !O seara frumoasa !

    Răspunde

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *