Costel, un inventator în uniformă de elev

de Andreea Mihăescu

Colegiul Național Mihai Eminescu, din Constanța,  și-a  completat  vitrina cu trofee.

Costel Cherciu, elev în cadrul Colegiului Național Mihai Eminescu, în clasa  XII-a,  profil real, îndrumat de profesorii  Adrian Nicolescu, Magda Mihai și Maria  Vidinei,  a câștigat medalia de bronz la Salonul Național de Creație și Inventică pentru Tineret 2011. Proiectul său  intitulat “Casa Ecologică” este o soluție inovativă pentru asigurarea unui habitat locativ, prietenos cu natura și independent energetic.  “După cum îi spune și numele casa inventată de mine folosesește numai energie regenerabilă, asta însemnând eoliană, geotermală și solară, fiind gândită și proiectată pentru un sol ca al Dobrogei”, a explicat elevul.

Casa cu o suprafața locuibilă  de 120 mp, a fost proiectată pentru o familie formată din patru persoane. Suprafața totală de teren este de 500 mp, din care 100 sunt destinați serei hidro-aeroponice și 100 microfermei. Panourile voltaice sunt amplasate pe acoperiș, cu o înclinare de aproximativ 37 de grade, orientate spre sud. Puterea energetică medie anuală fiind aproximată la 6 kW și captată de un acumulator.

Proiectul are încorporat și de o pompă de căldură cu sondă de adâncime de 6 kW.

Pentru a putea furniza curent în sistem, turbina eoliană cu o capacitate de 4 kW,  are nevoie de un vânt de cel puțin 4 m/s.

Pentru situațiile extreme , casa va fi racordată  la rețeaua națională de energie electrică și la rețeaua de distribuție de gaze, cuplarea ralizându-se automat.

Automatizate sunt până și jaluzele care în funcție de lumina necesată în încăpere se mai ridică sau coboară. În cazul unei scurgeri de gaze, geamul se va deschide automat, se pornește hota și se va aprinde un semnal luminos însoțit de unul vocal.

Prețul sistemelor electronice ajunge pe la 24. 000 lei.  Această machete poate fi adusă la dimensiunile locuibile cu un buget de aproximativ 75. 000 euro, investiția urmând a fi recuperată  în 20 de ani.

Sub îndrumarea acelorași profesori, Costel Cherciu a realizat și alte proiecte cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. “Crabul” și ”Buburuza” ar putea fi folosiți în cazul dezastrelor natural, pentru a ajuta la salvarea de persoane sau  pentru găsirea anumitor obiecte, acestea fiind programate să evite obstacolele și căldura.

Un alt proiect se intitulează “Minipov”. Este vorba de un ansamblu de leduri, amplasate pe un suport, ce transmit mesaje luminoase ( chiar texte scrise), în momentul în care primesc un impuls cinetic. Întregul ansamblu este programat cu ajutorul unui computer. Poate servi  drept reclamă, apariție scenică dacă este atașat pe încălțămintea dansatorilor sau  ca semnal de avertizare pentru biciliști, înlocuind vesta semnalizatoare.

“Șoricelul”, după cum l-a denumit inventatorul,  este un vehicul, care funcționează cu ajutorul unui microcip cu senzor de culoare.  Acestuia i se poate atașa o camera video sau senzori de mișcare putând fi utilizat drept agent de pază și patrulare în diferite incinte sau perimetre.

Un proiect extreme de folositor în nopțile călduroase de vară este  un ventilator care în timpul mișcării se transformă și într-un ceas analogic, arătându-ne ora.

Ultima invenție prezentată este un zar electronic. La agitarea acestuia, se aprind un anumit număr de leduri care exprimă numărul ales.

În cadrul unei conferințe de presă, profesorul Adrian Nicolescu a prezentat proiectele pentru semestrul următor. “ În parteneriat cu Clubul Nautic Român și Universitatea Maritimă din Constanța( UMC), vrem să realizăm proiectul  “Navigație ecologică”, ce are în vedere folosirea energiei solare și eoliene, pentru propulsarea unei ambarcațiuni. Avem în vedere transformarea unui velier sportiv din clasa Olandezul Zburător,  prin aplicarea pe vele a unei  țesături cu celule fotovoltaice, care vor transforma lumina solară în energie electrică ce va fi stocată în acumulatori și vor acționa un motor electric pentru navigație”, a declarat acesta.  În cel de-al doilea proiect este vorba de realizarea unui robot humanoid.

Foto: Florin Gheorghe – Adevărul

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.