CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ A FURNIZORILOR DE CURSURI PENTRU PERSONALUL OFFSHORE, ORGANZATĂ LA CONSTANȚA DE CERONAV

de Andreea Mihăescu

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV va organiza în luna mai a anului viitor, la Constanța, Conferința internațională a furnizorilor de cursuri pentru personalul de la bordul platformelor petroliere – TPAG (Training Provider Advisory Group).

Conferința a avut loc anul acesta la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, în data de 29 mai, CERONAV fiind reprezentat de Aleus Petrache, Șef Serviciu OPITO și Carmen Drăghici, inspector de specialitate în cadrul aceluiași departament.

„Conferința va fi organizată sub patronajul OPITO – Offshore Petroleum Industry Training Organization și va reuni reprezentanți ai instituțiilor de pregătire din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Propunerea CERONAV de a organiza conferința la Constanța a fost acceptată în detrimentul altor câteva din partea unor centre din Emiratele Arabe Unite. Alegerea reprezentantului OPITO, Shaun Minty, reprezintă o recunoaștere a capacității CERONAV, având în vedere intrarea noastră relativ recentă pe această piață. De asemenea, ne-am propus ca până la data conferinței, să acredităm cu OPITO alte două cursuri de pregătire pentru personalul de la bordul platformelor petroliere, H2S – Hidrogen Sulfurat și Escape Chute” a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.