Direcţia Hidrografică Maritimă are muzeu

Direcţia Hidrografică Maritimă (DHM), structură a Forţelor Navale Române, a marcat recent împlinirea a 85 de ani în slujba siguranţei navigaţiei în apele teritoriale naţionale, inaugurând primul spaţiu muzeal dedicat tradiţiilor hidrografice şi cartografice în acest domeniu.

 

Potrivit şefului DHM, cdor. Adrian Filip, sala de tradiţii se află în fază incipientă de dezvoltare cuprinzând exponate cu valoare istorică şi sentimentală, de la aparatură meteorologică şi aerologică, la hărţi cu care s-a cartografiat tot ce înseamnă Dunăre, Deltă şi Marea Neagră, machete ale farurilor de semnalizare maritimă şi aparate batimetrice de măsurare a adâncimilor, documente fotografice din cadrul expediţiilor pe Marea Neagră şi imagini ale navelor hidrografice, dealungul timpului.

 

Odată cu inaugurarea “muzeului”, experţii au editat şi compendiul „85 de ani în slujba siguranţei navigaţiei”.

 

La 23 februarie 1926, prin decizie Ministerială se hotăra înfiinţarea Serviciului Hidrografic Român, instituţie de bază în asigurarea hidrometeorologică şi de navigaţie a marinei militare şi civile. Conform deciziei, acest serviciu urma să se ocupe cu asigurarea navelor, cu hărţile şi instrumentele necesare navigaţiei, controlul cronometrelor, date meteorologice şi oceanografice.

 

Pe litoralul românesc al Mării Negre, cele şapte faruri de aterizare asigură o vizibilitate de peste 15 mile marine de coastă. Aceste faruri, de tip costier sunt dotate cu lumină albă şi lumini auxiliare roşii sau de ceaţă.

De la sud la nord, farurile de oastă ale României sunt situate la Mangalia, Tuzla, Constanţa, Midia, Gura Portiţei, Sf. Gheorghe şi Sulina. Cele mai moderne mijloace de asigurare a navigaţiei costiere la Marea Neagră sunt farurile de aterizare şi cele de intrare în Porturi, cel mai impunător, un adevărat simbol arhitectonic al Constanţei, fiind farul mare situat în la Poarta 5 a Portului Constanţa.

 

GABIER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.