Jurnaliştii, agenţi publicitari

În larg

de Constantin Stan

Mă pregăteam să mă întreb ce e cu experimentul ăsta de la Râmnicu Vâlcea, adică ce gheşeft e să o aduci pe Anjia Andersen antrenoare navestistă, care trimite formula echipei şi tactica de joc pe curier – când am citit o savuroasă discuţie între Adrian Mutu şi un şmecher mare de prin Constanţa. Este o discuţie telefonică interceptată de SRI care avea mandat, am înţeles, de a-l supraveghea pe respectivul, nu pe Mutu. Din toată această discuţie, cel mai prost au ieşit jurnaliştii. Jurnaliştii sportivi, chit că despre ei nu se suflă un cuvinţel.

Încerc să rezum dialogul, omiţând desigur numeroasele cuvinte care încep cu « p » şi au necesitat drastice ” „, ca şi numeroasele dezacorduri ale cititorului de Dostoievschi, după care se autodeclara Mutu, lăsându-ne muţi de încântare. Fotbaliatorul a ajuns în ţară şi-şi sună « cumătrul » de una de alta, dar mai ales pentru a se plânge că nişte nesimţiţi de ospătari i-au făcut nota de plată la un restaurant al « pretenarului » său. Din vorbă în vorba” „aia, se ajunge la a se pune de-o mică afacere : nişte baştani din Turcia vor să construiască un cartier rezidenţial, iar Mutu ar fi numai bun de momeală pentru a-i grăbi pe proşti să scoată banii din buzunar cumpărând vilele.

Ceea ce s-ar chema în limbajul afacerilor strategie de marketing şi publicitate este aici o şmechereală de fraierit  fazanu’ « bă, o să-l ai vecin pe Mutu, aşa că scoate banii din buzunar ». În fond aşa zice şi filosofia mc-urilor cum că ei nu ar vinde mâncare ci un ambient ! Că uneori, ambientul şi, iată, vecinătatea costă mai mult decât produsul nu mai contează! Până aici,, să zicem, că întotdeauna între afacere şi escrocherie există o graniţă subţire, extrem de subţire. Ceea ce urmează însă este ce mă pune pe gânduri. Pentru că, zic eu, nu întâmplător la puţină vreme după convorbirea asta, presa noastră sportivă a început să vorbească, să scrie, să se isterizeze cu subiectul “transferul lui Mutu în Turcia”. Văd aici două posibile scenarii: cunoscând lipsa de profesionalism a oamenilor noştri de genul Cartianu, Horia Ivanovici etc. etc. din presă băieţii şmecheri, ai lui Nuredin Beinur, cum s-ar zice, au aruncat nada “bă, vă vând un pont: Mutu se duce la Galatasaray”. Când ai de acoperit zilnic cearceafuri de hârtie sau de monitor de computer, şi trebuie să toci toată ziua la televizor ştiri pe care nu le ai, aşa ceva a fost mană cerească, mai ales că informaţia venea din anturajul lui Mutu. Păi, poţi să nu-l crezi pe ăl cu care fotbalistul face chefuri, pune de afaceri şi de alte alea? Nu poţi, chit că regula în jurnalistică – întotdeauna gândeşte-te la ce interes are cel ce îţi frunizează o informaţie şi vrea să-şi păstreze anonimatul ! – ori nu este ştiută, ori ai noştri tineri nu vor să audă de ea! Şi să nu audă, în general, de reguli în exercitarea profesiei lor.

Al doilea scenariu este şi el destul de apropiat de realitatea lumii presei noastre, iar ştirea a transpirat în presă însoţită de oarece cadouri: un pix, un fular cu culorile Galatei, o acadea, un pliculeţ. Ce-o fi fost în el putem deduce, dar nu ne dăm seama cât sau câţi au fost în el. Să nu fim pudibonzi: se practică şi în alte părţi. La Montpellier, când a jucat Steaua, cu franzezii ăia, la conferinţa de presă şi nouă şi jurnaliştilor francezi ni s-au dat cadouri. Noi am luat tot, tricoul, fularul, pliantele de prezentare, agenda, pixul, deh, eram abia ieşiţi din comunism, francezii au lăsat totul pe masă. Totul în afara plicurilor care conţineau multe hârtii foşnitoare de câte o sută de franci!

Francezii de la Montpellier echipa era patronată de un fel de Silviu Prigoană, numai că afacerea ăluia se întindea în colectarea gunoaielor cam pe tot sudul Franţei – cumpăraseră obiectivitatea presei franceze, nouă ni-i dăduseră probabil din milă sau să nu ne apucăm să ciordim cutii de coca-cola de prin “super-marchet”-uri.

Gălăgia, tapajul făcut de himericul transfer al lui Mutu în Turcia a credibilizat afacerea imobiliară şi, bănuiesc, turcaleţii s-au grăbit să devină vecinii unui fotbalist celebru, bogat şi cu vicii simpatice. Iar jurnaliştii noştri au devenit cei mai buni agenţi de publicitate ai afacerii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.